Neg! Negi!? Cati? Cum cati, vrei sa zici totul?! Pai…

A fost odata ca niciodata o mare familie de carti ce-si ducea dulcele trai intr-o biblioteca. Doua carti se distingeau prin lucratura copertilor incrustate cu fir de aur, legate in piele si avand colturile imbracate in argint. Erau parintii familiei de carti. Domnul Enciclopedie era stufos, greu si foarte pretuit de oameni. Aproape ca orice musafir care intra in camera dorea sa il deschida, spre admiratia celorlalte carti privitoare. Tatal gusta momentele rasfoindu-se infoiat si cu zgomot. Pozele lucioase erau un deliciu. Hartile, informatiile, erau atat de multe incat nu puteai citi totul ca intr-o carte normala. Pe domnul Enciclopedie il puteai doar studia. Paginile devenite galbene in timp il faceau parca mai impozant. Doamna Dictionar, deloc mai prejos prin imbracaminte, era foarte admirata pentru cunostintele sale si pentru faptul ca ii ajuta pe oameni sa se inteleaga. Copertile tari, semete, ii faceau adevarati stalpi pentru celelalte carti ce nu odata se odihneau sprijinindu-se de ei. In fond de aceea erau parinti. Sa isi sprijine copiii. Si o faceau cu drag. Familia crescuse in timp, unii dintre copii si nepoti se mutasera la casa lor, pe un raft mai jos, sau mai sus. Toate cartile traiau intr-o atmosfera linistita, lipsita de invidie. Continue reading ‘In-cvarto’

Nu ati auzit de Imparatul acesta, copilaria probabil fiindu-va colorata de Rosu ori Verde Imparat, care mai de care cu un handicap, fie ochiul ce plange sau ce rade (nu am inteles niciodata care ochi era pricina de “rau”, in fond filosofia veche spune ca e mai bine sa plangi, iar consumerismul de azi, ca e mai bine sa razi, astfel incit, copil fiind, greseam daca il socoteam echilibrat pe cel care avea un ochi bucuros si unul mereu inlacrimat?) fie vreo zgatie de mezina sau nevasta rea.

In timp ce povestile isi consumau firul si caii prizau cenusa, iar Greuceanu avea pleoapele ferfenita de la spini, Simplu Imparat domnea peste o tara foarte intinsa si care era, evident, simpla. Supusii asijderea, simpli. Viata tuturor decurgea cu simplitate, copiii stiau sa se joace simplu, oamenii mari sa se imbrace simplu, sa isi castige painea simplu, sa gaseasca bucurie in lucrurile simple. Anotimpurile isi dadeau rodul, oamenii la fel. Era simplu sa conduci o astfel de tara si asemenea supusi. Era fireste, simplu pentru Imparat, doar de aceea se si numea Simplu. Continue reading ‘Simplu imparat’

Povestea noastra este despre Vlad, un copil cu parul de aur si ochi albastri ca doua nestemate. Traia impreuna cu mama lui la marginea unui sat prafuit si cenusiu, uitat de vreme in campii. Vlad era un copil trist. Suferea pentru ca nu isi putea gasi prieteni, desi inima lui mare i-ar fi primit cu drag pe toti cei care ar fi acceptat-o. Pesemne ca frumusetea lui si a mamei sale, caci trebuie sa mentionam ca si mama sa avea o frumusete nepamanteana, starneau invidia celor din sat. Niciodata nu au fost priviti ca niste vecini, ci mai degraba ca pe niste straini aciuiti in sat.

Singuratatea lor era apasatoare. Ochii mamei deveneau mai cenusii cu fiecare zi ce trecea. Inima lui Vlad insa, era plina de speranta si nu inceta sa creada ca prietenul lui e undeva acolo, intre oameni, si abia asteapta sa il intalneacsa. De fapt, Vlad al nostru avea o intrebare pentru fiecare om pe care il intalnea: “Vrei sa fim prieteni”?

Continue reading ‘Vlad si Lupul’